În mediul digital de astăzi, integrarea dispozitivelor electronice permite inginerilor să controleze cu precizie mișcarea cilindrilor hidraulici. Senzorii cilindrului hidraulic permit întotdeauna acest lucru, oferind informații rapide și precise despre poziția cilindrului, care pot fi utilizate pentru a controla și automatiza mișcările cilindrului cu o precizie și fiabilitate extrem de ridicate. Principiul de funcționare al senzorului de poziție a cilindrului hidraulic.
Pentru senzorii cilindrilor hidraulici, există trei tehnologii principale pentru a detecta poziția cilindrului: senzorul magnetostrictiv (MLDT), senzorul de potențial și senzorul cu inductanță variabilă (LVIT). În cele mai multe cazuri, senzorul cilindrului hidraulic constă de obicei dintr-o sondă lungă sau dintr-un fir introdus într-o gaură găurită la capătul tijei cilindrului. În această lucrare, discutăm diferitele moduri în care aceste dispozitive detectează poziția cilindrului și avantajele și dezavantajele fiecărei tehnici.
1) Senzor de poziție a cilindrului hidraulic indus de magnetic:
Senzorii magnetostrictivi (cunoscuți și ca LDT sau MLDT) folosesc câmpuri magnetice și fenomene numite „deformare de torsiune” pentru a face măsurători precise ale poziției cilindrului. În această tehnică, un scurt impuls de curent este aplicat firului (sondă), iar atunci când impulsul de curent ajunge la magnet, provoacă o mică distorsiune și se deplasează în jos ca o undă. Senzorul măsoară proporția de timp necesar pentru a trimite fiecare impuls și a primi unda de torsiune, indicând astfel distanța magnetului senzorului. Aceasta este o metodă foarte precisă și rapidă pentru determinarea poziției magnetului, ceea ce îl face bine potrivit pentru aplicații care necesită precizie. În dezavantaj, perechea de senzori magnetostrictivi Socul și vibrațiile sunt foarte sensibile, ceea ce o face vulnerabilă în unele aplicații.
2) Senzor de potențial:
Senzorii potențiali sunt o metodă mai rentabilă de a localiza cilindrul hidraulic, dar cu o precizie mai mică. Acești senzori funcționează prin măsurarea rezistenței la curent (conductorul este proporțional cu lungimea acestuia). Sistemul are contacte glisante care se extind de-a lungul unei sonde montate în interiorul cilindrului. Rezistența contactului determină poziția de-a lungul lungimii sondei. Prin urmare, prin măsurarea rezistenței, putem calcula alungirea cilindrului hidraulic. Senzorii potențiali sunt foarte robusti și mai rezistenți la șocuri și vibrații. Cu toate acestea, deoarece unele piese alternative fac contact fizic, acest lucru le face mai ușor de purtat și deteriorat, iar acest lucru poate ghida Pentru a crește costurile de întreținere în aplicațiile de înaltă frecvență.
3) Senzor liniar de inductanță variabilă:
Senzorul de poziție cu senzor inductiv variabil liniar (LVIT) are mai multe avantaje. Au o precizie comparabilă cu senzorii magnetostrictivi, dar au o toleranță mai bună la șocuri și vibrații, ceea ce îi face ideali pentru dispozitive mobile sau aplicații pentru dispozitive staționare care rezistă la forțe extreme. Ele sunt, de asemenea, mai durabile decât potențiometrele cu rezistență variabilă, deoarece nu intră în contact cu suprafețele și nu schimbă mișcarea.
Acești senzori funcționează prin aplicarea unei frecvențe de rezonanță sondei. Această frecvență este afectată atunci când sonda se deplasează în sau se îndepărtează de orificiul cilindrului hidraulic, iar prin măsurarea acestei modificări, putem determina poziția sondei în raport cu cilindrul hidraulic. Aceasta înseamnă că știm poziția cilindrului în sine.
Odată cu îmbunătățirea designului și tehnologiei sistemului hidraulic, noi avantaje continuă să apară, aducând beneficii inginerilor și proiectanților. Aceste trei tehnologii de senzori de poziție a cilindrilor hidraulici oferă metode diferite pentru controlul precis al cilindrilor hidraulici. Având în vedere avantajele și dezavantajele fiecărei tehnologii și cerințele aplicației, proiectantul sistemului este să determine care tehnologie este cea mai bună alegere.